Farmecul crizei

Farmecul crizei
  • Publicat:
  • Actualizat:

E tot mai evident că Rapid merită o soartă mai bună decât prezentul nesigur pe care‑l trăiește. Joacă de parcă nu ar fi necazuri cu conturile și cu actele de proprietate ale clubului și își respectă parfumul despre care, când și când, ne vorbește plastic Copos. Un om cărunt sfințește porțile și mijlocul terenului. Aghiasma nu costă. Nu costă nici crucile făcute solemn și nici imnul cu 1923 cântat cu aceeași prospețime ca prima dată, astfel că Giuleștiul abundă de astfel de manifestări când mai sunt doar câteva minute până la un nou meci. Asta pentru că așa trăiește Giuleștiul de când s-a născut. Situația neclară de la vârf nu inhibă cu nimic spiritul unei echipe care se agață de fotbalul pe care-l joacă. Și îl joacă!
Rada a înțeles bine că lucrurile simple sunt aproape întotdeauna cele mai nimerite, astfel că a ales din caietul de tactici simplul și niciodată învechitul 4-4-2. Cu Lazăr și Spadacio la mijloc și cu Grigorie și Herea pe flancuri și în vână, Rapid a avut aseară o primă repriză în care totul îi părea la îndemână. A reușit însă doar un gol, ratându-se mult la poarta lui Kolev.

Cum sună liniștea lângă șine?

Cum Oțelul e o echipă cu carismă, nu s-a împăcat ușor cu rolul pe care i-l rezervau gazdele. A început a doua repriză încercând să-i încalece pe rapidiști. Se anunțau minute de suferință pentru Andrade, dar pe un contraatac, Grigorie a adus liniștea echipei sale. Cuvântul „liniște“ sună ciudat în Giulești, acolo unde totul este atât de relativ. Aproape totul, de fapt, pentru că există o singură certitudine: printre toate crizele sale, echipa asta decodifică încă fără probleme farmecul vieții. Iar gestul lui Lazăr de a refuza un penalty acordat de Crăciunescu ușor și golurile lui Spadacio și Grigorie au întregit acest tablou.

Nu l-au uitat pe Bugeanu
 

„Feroviarii“ au comemorat ieri amintirea fostului jucător al Rapidului, Mario Bugeanu, decedat în urmă cu un deceniu. „10 ani de când ai plecat, Giuleștiul nu te-a uitat“, se putea citi pe un banner afișat de ultrașii vișinii la partida cu Oțelul.

Taher nu a mai venit la meci

„Cred că vin la meciul cu Oțelul Galați”, spunea în timpul zilei Fathi Taher. Iordanianul s-a răzgândit însă în ultimul moment și nu a mai ajuns la stadion. Nici finanțatorul Rapidului, George Copos, nu a venit la meci. „Până când nu luăm licența pentru sezonul viitor, nu mai vin în Giulești“, a explicat acesta. Rapid are de plătit 4,5 milioane de euro la bugetul de stat până pe 31 martie.

Cu „Bricheta” pe stadion!

Pe 20 martie 2008, derby-ul Rapid – Steaua a fost întrerupt după ce centralul Deaconu a fost lovit cu o brichetă în cap. Deznodământul a fost incredibil: giuleștenii au pierdut cu 3-0 la masa verde. ProSport le-a reamintit suporterilor acel eveniment neplăcut, amplasând la Universitate o brichetă imensă, pentru ca la meciul de aseară să împartă baloane (foto), cu mesajul: „Ziua brichetei, 20 martie“.

Herea și Grigorie, la primele goluri

Mijlocașul Rapidului, Ovidiu Herea, a marcat în minutul 33 primul său gol în Liga I pentru Rapid. Fostul „bancar” și-a scos de bucurie tricoul, iar colegii s-au strâns în jurul lui și l-au aplaudat. Gestul însă l-a costat pe jucător, centralul Teo Crăciunescu arătându-i cartonașul galben. Herea mai marcase pentru giuleșteni doar în Cupa României. Și Ștefan Grigorie, marcatorul golului doi, a înscris prima oară pentru Rapid.

Costin Lazăr, gestul anului!

În minutul 62 al partidei Rapid – Oțelul, centralul Teo Crăciunescu a dictat penalty, considerând că  mijlocașul giuleștenilor, Costin Lazăr, a fost faultat de Bourceanu în suprafața de pedeapsă. Mijlocașul giuleștenilor a făcut un gest incredibil în fotbalul românesc, spunându-i arbitrului: „Nu a fost penalty“.  Crăciunescu a revenit asupra deciziei și a dictat mingea de arbitru!

„N-a plătit Copos salariile!”

Fathi Taher a făcut o dezvăluire incredibilă la Sport.ro. Iordanianul susține că tot el a plătit salariile jucătorilor, nu George Copos. „El nu a dat niciun leu de la el din buzunar pentru salarii. Se poate spune că tot de la mine sunt, pentru că eu am aranjat ca acești bani să ajungă la club”, a spus Taher. Fotbaliștii rapidiști și‑au încasat înainte de meciul cu CFR Cluj salariile pe luna ianuarie.
 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Primul transfer al lui Dan Şucu la Genoa: ”Gratis!”. Atacantul care a rupt plasele în România
NEWS ALERT | Primul transfer al lui Dan Şucu la Genoa: ”Gratis!”. Atacantul care a rupt plasele în România
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×